În lucrarea sa, Religie ortodoxă – Religie reformată: ipostaze ale identității religioase a românilor din Transilvania în sec. XVI-XVII, cercetătoarea Ana Dumitran subliniază:

„Secolul al XVI-lea este așadar, cel puțin pentru românii transilvăneni, un secol al interferențelor. Români și sași, români și maghiari s-au întâlnit și și-au unit forțele în efortul de renovare spirituală generat de Reforma Protestantă.”^[1]

Istoria aduce la lumină faptul că în Transilvania protestantismul nu numai că a fost acceptat, ci a fost și îmbrățișat de nobilimea maghiară, de către sași, secui și români. Iar după cum subliniază pr. Silvestru Augustin Prunduș și Clemente Plaianu,

„pe ruinele vechii și puternicei religii catolice, în Transilvania, în abia o jumătate de veac, s-au ridicat trei confesiuni protestante: luterană, calvină și unitariană”.^[2]

Scopul articolului de față nu constă în cercetarea exhaustivă a impactului Reformei Protestante asupra Transilvaniei și a istoriei cântului psalmilor în Transilvania, ci o analiză generală (un studiu introductiv) în vederea cunoașterii de ansamblu a subiectului cercetat.  

Reforma Protestantă şi românii din Transilvania  

Încă de la bun început, trebuie remarcat faptul că dezvoltarea ideilor și a conceptelor protestante în Transilvania a venit din partea comunității sașilor, aceștia fiind, de altfel, foarte receptivi la mesajul Reformei și al reformatorilor. Astfel, cei dintâi care adoptă teologia protestantă sunt sașii, în anul 1545, „de la personalitățile de seamă până la populația de rând. Primele texte protestante luterane apar la Sibiu, unde va fi înființată și o școală confesională luterană”.^[3]

Johannes Honterus a avut o contribuție majoră[4] la promovarea ideilor Reformei printre sașii transilvăneni:

„Personalitatea de seamă a protestanților sași este umanistul Johannes Honterus, cel care va organiza, din punct de vedere instituțional, biserica sașilor din Brașov și Țara Bârsei. Ulterior, exemplul său este urmat de sașii din celelalte comunități transilvănene din Sighișoara, Sibiu, Mediaș ș.a. În anul 1553, sașii transilvăneni își aleg un episcop, iar în anul 1557, luteranismul va fi recunoscut și de către Dietă.”^[5]

Daniele Pantaleoni, în cartea sa, Texte românești vechi cu alfabet latin: Psalterium Hungarcum, în traducerea anonimă din secolul al XVII-lea, subliniază faptul că „etnicii sași din Transilvania, în cursul istoriei, păstraseră adânci legături culturale și comerciale cu spațiul germanic. Prin acest canal, primele idei luterane au penetrat rapid în Transilvania.”^[6] De asemenea, datele istorice arată faptul că „în 1524 exista o comunitate luterană la Sibiu”.^[7]

Ca o adăugire la cele spuse de mai sus, academicianul Ioan-Aurel Pop, în articolul său Reformă și națiuni în Principatul Transilvaniei subliniază factorul primordial al răspândirii teologiei luterane, dar și calvine în Transilvania, afirmând următoarele:

„Succesul rapid al Reformei în Transilvania s-a produs și pe fondul acceptării sale de către două dintre stări sau națiuni – sașii și nobilimea – și chiar de către principele Ioan Sigismund, care a trecut de-a lungul vieții prin patru confesiuni creștine: catolicism, luteranism, calvinism si unitarianism. Sașii, care aveau strânse legături cu Germania și relații încordate cu ierarhia catolică, au trecut primii la Reforma luterană, grație mai ales unor pastori cărturari, cum au fost Johannes Honterus si Valentin Wagner. Centrul luteranismului era la Sibiu. În paralel cu sașii, nobilimea, mai ales cea din Banat si Părțile Vestice, a trecut tot la luteranism și și-a organizat propria ierarhie, distinct de cea a sașilor. In scurt timp însă, calvinismul se extinde masiv în Transilvania, mai ales în rândul nobilimii luterane și al populației maghiare. Centrul său era la Cluj. Curând, aproape toată nobilimea principatului (națiunea nobiliară) devenise calvină. Rol important în răspândirea calvinismului și în organizarea Bisericii calvine în Transilvania au avut localnicii germani Gaspar Heltai și Francisc David.”^[8]  

Daniele Pantaleoni aduce în atenție un alt lucru important în ce privește răspândirea Reformei în Transilvania:

„Odată cu pătrunderea în Transilvania a doctrinei calvine, pentru comunitatea maghiară s-a ivit posibilitatea de a crea o biserică națională, separată de cea Luterană săsească.” Așa că, „ruptura definitivă dintre luterani și calvini a fost decretată oficial în anul 1564, în timpul sinodului din Aiud”,^[9] sinod în care luteranismul și calvinismul din Transilvania s-au despărțit o dată pentru totdeauna. Iar ca rezultat al despărțirii, a luat naștere Episcopia Reformată a Ardealului, cu sediul inițial la Aiud, actualmente la Cluj. Tot aici merită adăugat faptul că Biserica Reformată a fost recunoscută oficial în anul 1564, iar „Sinoadele din 1564 şi 1567 au pus bazele organizatorice ale calvinismului din Transilvania”.^[10]

Așa cum am menționat mai sus, doctrinele calvine au pătruns în Transilvania prin mediul săsesc, la jumătatea secolului al XIX-lea, însă nu s-au oprit la ei, ci au fost transmise ungurilor și românilor din Transilvania. Astfel, „episcopul româno-calvin Pavel Tordași^[11] moare în 1577 și tot în același an Dieta din Turda hotărăște numirea unui nou episcop: Mihai Tordași, al cărui nume va fi legat de publicarea unuia dintre cele mai importante texte românești de inspirație calvinistă: Palia de la Orăștie (1582).”^[12] Este util de subliniat că „superintendenţii^[13] calvini nu aveau darul arhieriei (ca și cei ortodocși), ei fiind simpli predicatori ai bisericii în spiritul Reformei”.^[14]

În privința tipăriturilor din acea perioadă, în 1544 se tipărește la Sibiu prima carte în limba română, Catehismul luteran (probabil o traducere a Micului catehism al lui Luther), iar în 1559 Catehismul românesc la Brașov de Diaconul Coresi. Unii cercetători consideră ca fiind de orientare calvină Tâlcul Evangheliilor și Molitvenicul tipărite de Coresi în 1564. Nu în ultimul rând, Psaltirea coresiană în 1577.

Pe lângă toate acestea, acest prim val aduce cu sine un rod bogat: la români au loc mai multe convertiri „în Bihor, Banat (în special la Lugoj și Caransebeș) și Hunedoara (nu este întâmplător că toți episcopii calvini menționați erau originari chiar din această regiune)”.^[15] De asemenea, succesorul din acea vreme a lui Gabor Bethlen, Rákóczi György I,^[16] se angajează cu fermitate să răspândească teologia calvină printre românii din Transilvania, iar metodele sale sunt simple și clare: înființarea unei școli bune, deschiderea tipografiei (prin intermediul căreia să fie tipărite tratatele și literatura calvinistă), predicarea Evangheliei harului în limba română și maghiară … toate acestea cu scopul „îmbunătățirii nivelului cultural al românilor și, în același timp, să-i apropie de confesiunea calvină”.^[17]

Rezultate au fost, poate nu chiar atât de mari cum se așteptau unii dintre preoții calvini din acea vreme. Cu toate acestea, „propaganda calvină a avut un oarecare ecou și printre românii din Banat și din regiunea Hunedoara. Aici … se dezvoltaseră diverse centre calviniste (Lugoj, Caransebeș, Orăștie).”^[18]  

Lista unora dintre Psaltirile importante în limba română  

Deși articolul de față are ca scop o analiză generală a istoriei cântului psalmilor în Transilvania, nu putem omite și faptul că, pe lângă Psaltirea Anonimă din 1660, au fost redactate, tipărite și folosite alte variante de Psaltiri, precum:

1. Psaltirea Scheiană din 1482
2. Psaltirea Hurmuzachi (1504 – 1528)
3. Psaltirea Voronețiană (slavo-română din a II-a jumătate a secolului al XVI-lea),
4. Psaltirea Românească a Diaconului Coresi – 1577, tipărită la Brașov
5. Psaltirea În Versuri a Mitropolitului Dosoftei, considerat părintele poeziei românești – 1673
6. Psaltirea de la Bălgrad (Alba Iulia) – 1651
7. Psaltirile lui Duca Sotirovici și Strilbițchi, și anume: Psaltirea de-nțăles a S(f)ântului Împărat Pror(o)c David, tipărită cu poslușeaniia smereni(e)i noastre Dosothei, mitropolitul Suceavei, în tiparnița Sfintei Mitropolii, în 1680
8. Psaltirea Prorocului și Împăratului D(a)vid, a „smeritului între ieromonahi Antim Ivireanul” – București: 1694
9. Psaltirea Versificate a lui Teodor Corbea, păstrată în manuscris și donată la 10 mai 1725

Psaltirea Scheiană:




Psaltirea lui Dosoftei:



Este cu totul adevărat faptul că fiecare din psaltirile menționate mai sus avea ca bază textul biblic însă scopul nostru, în rândurile ce urmează, presupune o privire de ansamblu asupra Manuscrisului Anonim din 1660.  

Manuscrisul Anonim/ Psaltirea Anonimă  

Încă de la bun început trebuie menționat faptul că, conform unor surse, „repertoriul imnologic al Bisericii Reformate Române din Transilvania era identic cu cel al Bisericii Reformate Franceze”, și anume, psalmii francezi publicați în faimoasa Psaltire de la Geneva din 1562. Cu toate acestea, autorii Mariana Ciuciu și Mircea Valeriu Diaconescu subliniază că românii din Transilvania au utilizat mai mult „o Psaltire proprie care circula mai mult prin manuscrise, așa cum este Manuscrisul Anonim din 1660 ce conține cântările tuturor celor 150 de psalmi francezi”.^[19]

Acest fapt arată încă o dată cât de puternic și mult a influențat Psaltirea Geneveză celelalte popoare, în așa fel încât a continuat să se răspândească cu repeziciune în Transilvania în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Iar rezultatul a fost uimitor – apariția Manuscrisului Calvino-Român sau Manuscrisul Anonim din 1660. Manuscrisul Anonim din 1660, sau Psaltirea Anonimă cum mai este numită, reprezintă o lucrare esențială al cărei autor nu a fost identificat cu exactitate.

Însă manuscrisul, conform descrierii cercetătorului Daniele Pantaleoni în lucrarea sa, Texte românești vechi cu alfabet latin: Psalterium Hungarcum, în traducerea anonimă din secolul al XVII-ea, publicată la Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008, cuprinde elemente importante, precum:

- volumul are 414 pagini, format in folio parțial redus, legat în carton și piele
- o scurtă notă, transcrisă pe folie albă inserată de legător între copertă și începutul textului, arată că volumul a aparținut renumitului cercetător al limbilor fino-ugrice Gyarmathi Sámuel (1751-1830).
- de asemenea, manuscrisul nu are nicio indicație cu privire la autor sau la locul și anul redactării, însă conține 42 de cântece și 150 de psalmi (cei 150 de Psalmi ai lui David în versiunea lui Albert Molnár^[20])
- indexul alfabetic al psalmilor e scris în limba română
- manuscrisul a rămas conservat în condiții foarte bune.^[21]  



Deși manuscrisul nu cuprinde pagina cu data publicării, cercetătorii ajung la concluzia că Psaltirea Anonimă a fost totuși adusă la lumină în anul 1660. Una dintre dovezi este chiar desenul „filigranului prezent pe paginile manuscrisului”,^[22] despre care I. Kemeny scrie:  

„(…) această filigrană a fost întrebuințată în Ardeal, între anii 1640 și 1677. În forma din manuscrisul de care ne ocupăm, o găsim într-un document dat din Cluj la 7 aprilie 1658 (T. I, p. 214). Formele de la 1667 (T. I, p. 297), 1668 (T. I, p. 307) si 1677 (T. II, p. 76) sunt mai apropiate de forma de la 1658 decât cea de la 1640 (T. I, p. 176 si 186). Totuși, se deosebesc de ea. Astfel, manuscrisul ar trebui să fi fost scris pe la 1660.^[23]  

Psalmul 1 și 2 din Psaltirea Anonimă:



Conform datelor istorice, Psaltirea Anonimă nu era o simplă colecție de cântări, ci reprezenta manualul vieții spirituale al tuturor calviniștilor transilvăneni din acea vreme. Ba mai mult, această Psaltire, după cum subliniază Daniele Pantaleoni, „face parte dintr-un curent cultural-religios de inspirație calvină, care a lăsat mai multe urme în literatura veche românească, mai ales în zona bănățeană”.

De asemenea, în general vorbind, „Manuscrisul Anonim trebuie relaționat și cu celelalte culegeri de cântece calvine apărute între secolul al XVI-lea și al XVII-lea, adică cu bine-cunoscutul Fragmentul Todorescu^[24] și Cartea de cântece a lui Sándor Gergely Agyagfalvi, ambele transcrise folosind ortografia maghiară”.^[25]

Scopul acestei Psaltiri este identic cu cel al Psaltirii de la Geneva, și anume: cântarea, mai ales a psalmilor, să fie readusă în biserică, în familie, în cadrul părtășiilor, în cadrul reuniunilor etc.  

„Modelul francez a fost preluat într-un mare număr de țări și a inspirat și pe marele poet polonez Ioan Kochanowski de confesiune romano-catolică la alcătuirea Psaltirei sale în versuri – Psałterz Dawidów  – din 1579. Aceasta a servit ca imbold pentru ceea ce avea să realizeze mitropolitul Dosoftei după aproape o sută de ani. Ca și Dosoftei mai târziu, Kochanovski nu a preluat însă nici tiparul metric, nici melodiile Psaltirei Geneveze, iar psalmii versificați ai lui au fost puși în 1580 de către compozitorul polonez Mikolaj Gomolka pe alte melodii decât cele geneveze.”^[26]

În anul 2012 s-a publicat un corespondent modern al Psaltirii Anonime de către Editura Academiei Romania:



În playlistul de mai jos puteți asculta mai multe despre aceasta:



Iar aici puteți asculta o parte din acești psalmi cantați:



Concluzie  

În final, putem sublinia câteva lucruri esențiale pe care le-a produs Biserica Reformată pe teritoriul Transilvaniei. Pentru început merită menționat ceea ce a spus Ana Dumitran în articolul său Episcopatul românesc reformat din secolul al XVI-lea:  

„Secolul al XVI-lea a fost, pentru Transilvania, un veac prin excelență al Reformei, al celei protestante în special, deoarece Biserica Romano-Catolică a putut cel mult să-și îndrepte atenția spre obținerea de convertiri, în speranța recuperării bazei sale sociale, dezorganizarea pe care a suferit-o făcând deocamdată extrem de dificilă implementarea Reformei catolice.^[27]  

Tot în acest sens, este bine de menționat că „Reforma Protestantă s-a dorit a fi receptată de toți românii, ortodocși și catolici deopotrivă”. Lucru adevărat, teologia calvinistă a avut un impact asupra culturii, a politicii și a vieții oamenilor din Transilvania, chiar dacă nu atât de puternic pe cât și-ar fi dorit mulți dintre credincioșii calvini.

De asemenea, „este imposibil de reconstituit cu exactitate traseul confesional al românilor care au aderat la înnoirile spirituale”.^[28]  

Iată câteva dintre beneficiile lăsate de calviniști:

În primul rând, Reforma în Transilvania (prin răspândirea teologiei calviniste) „nu s-a făcut fără conflicte și rivalități cu vechea Biserică Catolică”.^[29]

În al doilea rând, protestanții calvini din vremea aceea aveau ca scop formarea credincioșilor și ridicarea lor la un alt standard, unul mai înalt și mai adânc (prin deschiderea școlilor, tipărirea cărților teologice etc.)

În al treilea rând, după cum subliniază Ioan-Aurel Pop, „influența Reformei a fost benefică pentru români, fiindcă a grăbit trecerea la folosirea limbii române în biserică și cultură și a stimulat tipărirea în limba română (și slavonă) a unor cărți de cult, fie pentru susținerea ideilor protestante, fie pentru combaterea lor și fortificarea ortodoxiei”.^[30]

Și, în final, indiferent de opinia românilor de astăzi (și nu doar a românilor) în legătură cu Reforma, teologia reformată și implicarea calviniștilor pe teritoriul Transilvaniei (pro sau contra) … este destul de probabil că Dumnezeu a folosit toate mijloacele (predicarea Evangheliei harului, tipărirea și răspândirea literaturii calviniste, a Catehismelor și a Psaltirii) cu scopul schimbării gândirii, vieții și culturii Transilvaniei de astăzi.  


Câteva cărți recomandate pe tema Reformei și a reformatorilor (în limba română):

1. 95 – Protestele lui Luther și ale noastre. Asociația MAGNA GRATIA, 2023.
2. Jean Calvin, Catehismul de la Geneva. Asociația MAGNA GRATIA, 2023.
3. Roland H. Bainton, Luther – omul și reformatorul, Casa Cărții, 2017.
4. Jim Cromarty, Cetate tare este Dumnezeul nostru: Viața lui Martin Luther, Făclia, 2002.
5. W. Robert Godfrey, Jean Calvin – pelerin și pastor, Asociația Evanghelică Reformată, 2020.
6. W. Robert Godfrey, Istoria Reformei Protestante, Asociația Evanghelică Reformată, 2019.
7. Erwin W. Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie – un model pentru Biserica de azi, Casa Cărții, 2017.
8. Michael Reeves, Flacăra nestinsă: Introducere în Reformă, Făclia, 2011.
9. Timothy George, Teologia reformatorilor. Ediție revizuită și adăugită, Casa Cărții, 2017.

  Câteva cărți recomandate având subiectul Reforma în Transilvania (în limba română):

1. Roland H. Bainton, Luther – omul și reformatorul, Casa Cărții, 2017.
2. Jim Cromarty, Cetate tare este Dumnezeul nostru: Viața lui M. Luther, Făclia, 2002.
3. Szegedi Edit, Reforma în Transilvania. Constituirea identităților confesionale, în Istoria Transilvaniei, vol. II (de la 1541 până la 1711), Institutul Cultural Român, Cluj-Napoca, 2005.
4. Daniele Pantaleoni, Texte românești vechi cu alfabet latin: Psalterium Hungarcum, în traducerea anonimă din secolul al XVII-ea, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008.
5. Ciprian Simuţ, Politică şi religie în Transilvania secolelor XVI şi XVII, Risoprint, Cluj-Napoca, 2015.
6. Ana Dumitran, Religie ortodoxă – Religie reformată, Ipostaze ale identității religioase a românilor din Transilvania în sec. XVI-XVII. Ratio et Revelatio, 2015.