Nu este o noutate faptul că aproape toate bisericile evanghelice din România folosesc proiecția electronică pentru afișarea versurilor cântărilor în cadrul închinării comunitare. Probabil doar în mediul rural se mai folosesc cărțile de cântări tipărite (numite și „harfe”). În biserica în care am copilărit, îmi amintesc că aveam cărți de cântări pe care le foloseam la întâlnirile bisericii și pe care apoi le duceam acasă și le foloseam în cadrul închinării din familie și în devoțiunea privată. Apoi ne-am mutat cu familia în Austria unde am văzut, pentru prima dată, retroproiectorul. Erau acele folii foarte subțiri din plastic, pe care erau tipărite versurile și care, apoi, cu ajutorul unui proiector dotat cu sursă de lumină și lupă, erau proiectate pe un panou alb (sau, în alte cazuri, direct pe perete), astfel încât toată lumea să le poată vedea. Peste puțin timp am ajuns să le folosesc chiar eu însumi.

Nu-mi amintesc să se fi purtat discuții în biserică pe acest subiect (poate eram prea mic). Se pare că aproape toată lumea a acceptat această schimbare, fără să-și pună vreun semn de întrebare.

Apoi au apărut proiectoarele digitale care permit afișarea instantanee a textului direct din computer. Toate bisericile s-au grăbit să-și cumpere astfel de proiectoare, laptop-uri și panouri de proiecție. Nici cu această ocazie nu-mi amintesc să se fi purtat vreo discuție.

Un următor pas înainte s-a făcut atunci când au apărut televizoarele LCD care, datorită dimensiunilor subțiri, permit amplasarea în multe locuri din spațiul de închinare. Dacă în anii ‘90 se purtau discuții dacă unui creștin îi este permis și folositor să aibă televizor în casă, iată că în anii 2000 acestea au intrat nu doar în casă, ci și în lăcașurile de cult. Nu am neapărat o problemă cu televizorul per se, după cum voi arăta mai jos.

Cred că cea mai inovativă metodă de proiecție o prezintă monitoarele uriașe cu LED amplasate în spatele scenei din unele biserici. Acestea îți dau senzația de sală de cinema. Ele permit nu doar proiectarea textului, ci și o sumedenie de efecte vizuale de fundal. Astfel, au apărut biserici care, pe fundalul textului, folosesc tot felul de efecte vizuale mișcătoare care au menirea de a-i ține atenți pe participanți.

Cărțile de cântări și psaltirile sub formă tipărită, folosite și prețuite de credincioși timp de secole, sunt ceva de domeniul istoriei. Deși au existat (și încă există) câteva inițiative de-a reînvia interesul pentru ele în țara noastră (vezi recomandările de RESURSE de mai jos), uzul lor se limitează la spațiul privat, familial și, poate, ecleziastic, dar foarte restrâns.

În acest context, mulți s-ar putea întreba dacă o nouă carte de cântări/psaltire tipărită – volumul „Cântările Psalmilor: psaltirea versificată și așezată pe muzică de N. Moldoveanu și T. Dorz” este necesară sau relevantă? Chiar dacă am pus la dispoziția bisericilor fișiere PowerPoint cu textul psalmilor versificați din această carte (deoarece sunt convins că nimeni nu va renunța la proiecție peste noapte), totuși recomandarea mea este să renunțăm la acest mijloc și să ne întoarcem la cărțile de cântări tipărite.



Înainte de-a prezenta motivele, cred că este important să înțelegem care a fost raționamentul pentru care s-a renunțat la acestea.

ISTORIA PROIECȚIEI ELECTRONICE

În cartea apărută recent The History of Contemporary Praise and Worship – Understanding the ideas that reshaped the Protestant church (=Istoria laudei și a închinării contemporane – să înțelegem ideile care au remodelat Biserica Protestantă), cea mai comprehensivă și bine documentată lucrare pe acest subiect,[1] autorii Lester Ruth și Lim See Hong ne oferă cinci motive pentru care s-a renunțat la cărțile de cântări.[2]

În primul rând, odată cu Mișcarea Penticostal-Carismatică s-au adoptat și promovat tot felul de manifestări fizice în cadrul închinării comunitare, și anume, ridicatul mâinilor, bătutul din palme, dansul, căderea pe spate etc. Având mâinile ocupate cu cărțile de cântări, aceste manifestări ar fi fost împiedicate sau chiar imposibile. Din acest motiv, în ani ’70 – ’80, odată cu apariția proiecției, bisericile din America s-au grăbit să adopte acest mijloc pentru a le da credincioșilor libertate deplină pentru manifestările fizice.

În al doilea rând, bisericile au introdus proiecția pentru a micșora prăpastia față de o generație formată de televizor. Din moment ce oamenii erau deja obișnuiți cu televizorul în viața de zi cu zi, „de ce să nu avem și la biserică o formă apropiată de televizor” s-au întrebat ei? În spatele acestei mișcări s-a aflat dorința de-a face biserica un loc relevant și în trend cu mersul societății.

Un al treilea motiv are de-a face cu multitudinea de cântări noi care s-au compus în ultimii 50-60 de ani. Au apărut foarte mulți compozitori, grupuri muzicale, studiouri de producție audio (casete, CD-uri, stick-uri), agenții de copyright (ex. CCLI = Christian Copyright Licensing International) care pun la dispoziția bisericilor mii de cântări. Datorită internetului, accesul la acestea a devenit foarte ușor. Din dorința de a introduce aceste cântări în repertoriul bisericii, cât mai repede cu putință, muzicienii s-au grăbit să le afișeze folosind proiecția. În acest fel, orice noutate care ar fi apărut peste noapte, a doua zi putea fi cântată cu întreaga biserică.

Un al patrulea motiv are de-a face cu cauzele economice. Prețul tiparului a crescut considerabil în ultimii zeci de ani. Producerea unei cărți de cântări/psaltiri durabile poate fi un demers destul de costisitor, mai ales pentru o biserică cu un număr mic de enoriași.

Un ultim motiv se referă la deschiderea tot mai mare spre ecumenism. Cântările compuse în ultimii aproximativ 70 de ani provin dintr-o multitudine de tradiții confesionale. Odată ce teologia penticostal-carismatică a închinării a pătruns în multe confesiuni,[3] bisericile care cândva se țineau strâns de deosebirile lor confesionale, exprimate în repertoriul bine ales al cărților de cântări, au început să preia cântece și din alte surse. Proiecția a facilitat foarte mult acest lucru.

CÂTEVA BENEFICII

Cu siguranță, tehnologia mijloacelor de proiecție are și beneficii. Cele mai multe sunt de ordin practic.

De exemplu, proiecția a ajutat oamenii „să-și scoată capul din cărți” și să se poată uita în jurul lor și în față. Acest lucru poate facilita o interacțiune mai bună cu ceilalți participanți la închinare (în cazul în care luminile nu sunt stinse[4]).

Un alt beneficiu important este accesul ușor și rapid la versuri (cu condiția ca acestea să fie clare și lizibile). Mă gândesc mai ales la oamenii vârstnici a căror vedere este slăbită. Cred că le este de un real folos să aibă textul cu litere mari (deși mă întreb: cum s-au descurcat astfel de credincioși în trecut?).

De asemenea, trebuie să recunosc că folosirea mijloacelor de proiecției oferă, în general, flexibilitate și accesibilitate. Mă gândesc mai ales la vizitatorii bisericii și la cei necredincioși care nu sunt obișnuiți să cânte din cărțile de cântări, cu atât mai puțin când se optează pentru o carte ale cărei versuri sunt încorporate în partitură (vezi mai jos). Totodată, poate fi o ușurare să ai mâinile libere în timpul închinării și să nu trebuiască să răsfoiești (cotrobăi) prin carte, de la cântare la cântare.

Un alt beneficiu are de-a face cu faptul că proiecția este mai simplă din punct de vedere logistic, pe când psaltirile/cărțile de cântări au nevoie de spațiu de depozitare. În mult biserici nu se mai folosesc vechile bănci  unde aveai un compartiment pentru cărți (personal, mi-e dor de ele, pentru că facilitau apropierea fizică, nu doar spirituală, față de frații și surorile în credință). Scaunele, de toate tipurile, le-au luat locul. Problema este că aceste scaune nu au prevăzut niciun loc pentru depozitarea acestor cărți (doar în America am văzut scaune cu suport și am observat că e folosit în multe biserici). Astfel, cărțile ajung să stea pe jos sau în locuri unde se deteriorează (calorifer, pervazul de la geam etc.). Manipularea lor poate crea un oarecare disconfort atunci când nu există acest spațiu de așezare/păstrare. Proiecția ușurează toată această situație.

Cu toate acestea, cred că renunțarea la cărțile de cântări/psaltiri în formă tipărită a fost o mișcare păguboasă pentru biserică și ar trebui să ne reconsiderăm poziția față de ele.

DE CE AR TREBUI SĂ NE ÎNTOARCEM LA CĂRȚILE DE CÂNTĂRI

1. Durabilitatea

Prin proiecție se pierde orice sentiment de permanență. Deși este un instrument util pentru a afișa versurile melodiilor în timp real (vezi mai sus), caracterul ei rămâne unul temporar. Cuvintele clipesc pe ecran și apoi dispar. Prin urmare, la fel cum dispar dinaintea ochilor, tot așa dispar și din minte. Pentru mulți creștini, duminica a ajuns să fie singura zi în care „se întâlnesc” cu acele versuri. O carte de cântări însă oferă durabilitate și un sentiment puternic de permanență.

Atunci când cărțile electronice (e-book) s-au bucurat pentru prima dată de ascensiunea lor fulgerătoare, profeții internetului au prezis că, în scurt timp, cărțile tipărite se vor împuțina, devenind o piață de nișă. Cu toate acestea, un deceniu mai târziu, vânzările de cărți electronice au încetinit, în timp ce vânzările de cărți tipărite sunt din nou în creștere. Este o reamintire a faptului că, în timp ce tehnologia se schimbă și avansează în mod constant, unele lucruri sunt făcute să dureze. Și tocmai acest sentiment de permanență este cuprins atât de bine în cartea de cântări/psaltirea tipărită.

Credincioșii din trecut obișnuiau să aibă o singură carte de cântări/psaltire (alături de o singură Biblie), pe care o foloseau din copilărie până la bătrânețe. Într-o astfel de carte ai fi întâlnit multe pagini cu tot felul de însemnări care atestau interacțiunea intensă cu conținutul ei de-a lungul vieții. Aceste însemnări cuprindeau notițe explicative, date calendaristice care marcau evenimente importante în viața spirituală și chiar pagini cu urme de umezeală din momentele de cercetare sufletească. O astfel de carte era o adevărată comoară, nu doar datorită conținutului ei, ci și datorită trăirilor sufletești pe care le purta cu ea. Mai mult, o astfel de carte poate fi lăsată ca moștenire generației următoare, din tată în fiu, ca semn de aducere aminte și ca încurajare pentru a călca pe urmele înaintașilor.

În imaginea de mai jos îl puteți vedea pe blogger-ul creștin Tim Challies explorand Biblia lui George Muller. Biblia e plină de notițe personale, în mod special în jurul versetului Iacov 1:27 care a stat la baza întregii lucrări de ajutorare a orfanilor condusă de George Muller:



Biblia lui Amy Carmichael, misionară în India:



Nu cred că forțez nota dacă spun că acesta este unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a scris cele Zece Porunci pe două table de piatră. Acestea au fost puse în Chivot și aveau menirea să fie o mărturie pentru toate generațiile care vor urma. Durabilitatea lor era foarte importantă. La fel cum Biblia audio, aplicațiile care conțin Biblia etc. nu vor putea niciodată înlocui Biblia tipărită, tot așa nici proiecția nu va putea înlocui cartea de cântări tipărită.



2. Asimilarea

În Coloseni 3:16 suntem învățați că, unul din modurile prin care îi permitem Cuvântului lui Cristos să locuiască din belșug în noi, este prin cântarea psalmilor și a imnurilor. Acest lucru presupune o interacțiune activă cu conținutul cântărilor și asimilarea lor până când acestea devin un limbaj familiar. În mod specific, mă gândesc la acel proces de meditație asupra cântării/psalmului în care vederea textului integral este foarte importantă. Mă refer la necesitatea de-a avea toate strofele în fața noastră (în cazul psalmilor cântați, toate versetele) pentru a înțelege modul în care se desfășoară tematica, pentru a vedea legătura dintre strofe, refren și porțiunea numită „punte” (eng. Bridge; dacă este), pentru a înțelege conceptele descrise, pentru a medita la frumusețea estetică a poeziei și altele ca acestea.

Mulți psalmi, precum și multe imnuri, sunt cântări narative, nu doar declarative. Ele spun o poveste cu introducere, cuprins și încheiere. Ele spun istoria păcatului și a harului de la starea noastră înainte de Cristos, schimbarea produsă de El și viitorul care ne așteaptă alături de El. Acest fir narativ nu poate fi urmărit prin intermediul proiecției, ci doar atunci când vezi întregul psalm/cântare desfășurată înaintea ochilor.

Tot în acest proces al asimilării putem include și memorizarea. Creștinii din trecut memorau versurile cântărilor din cărți. Unii au memorat zeci de cântări în acest fel. Se spune despre soția compozitorului N. Moldoveanu, sora Lena, că știa cânta din memorie zeci de psalmi versificați din vol. Cântarile Psalmilor. Pe mulți dintre ei i-a ajutat memoria vizuală pentru reținerea textului (prin reamintirea poziției strofelor în pagină).

Toate acestea se pierd dacă ne bazăm doar pe proiecție. În cele mai multe cazuri, proiecția nu permite afișarea tuturor strofelor ale cântării în același timp. Interacțiunea cu textul este de durată scurtă. Meditația și memorarea devin imposibile. Am ajuns în situația în care majoritatea creștinilor de azi nu cunosc din memorie decât prima strofă a cântărilor. Numai proiecția de una singură nu ajută în procesul asimilării acestor texte în inimile noastre, astfel că îndemnuri precum Coloseni 3:16 devin tot mai greu de aplicat.

3. Filtrarea teologică

O carte de cântări tipărită este un adevărat manual teologic, un corp de doctrină experimentală și practică. O carte de cântări le oferă sfinților o colecție atent îngrijită a unora din  cele mai bune expresii extrabiblice ale adevărului lui Dumnezeu într-o formă caldă, poetică și devoțională. În cazul unei psaltiri, aceasta ne redă, într-o mare măsură, însuși textul psalmilor adaptat pentru a putea fi cântat. Din acest motiv, multe cărți de cântări urmează cuprinsul unui manual de teologie sistematică. Cântările sunt selectate și aranjate după următoarele titluri: doctrina despre Biblie, doctrina despre Dumnezeu, doctrina despre om, doctrina despre Isus, doctrina despre răscumpărare, doctrina despre Duhul Sfant, doctrina despre viața creștină, doctrina despre biserică, doctrina despre lucrurile viitoare etc. Aceste cântări/psalmi ne ajută să dăm glas răspunsului nostru înaintea lui Dumnezeu, fie că e unul de adorare, mărturisire/confesiune, cerere, mijlocire sau mulțumire. Și toate acestea sunt adunate într-o singură colecție.

Mai există un aspect foarte important aici. Toate aceste cântări trec printr-un filtru teologic înainte de-a fi selectate în carte. Dat fiind că producerea de cărți tipărite necesită mai mult timp și muncă decât producerea de media electronică, există o probabilitate mai mare ca editorii acelor culegeri să fi cercetat mult pentru a găsi tot ce este mai bun în imnologia/psalmodia creștină. În timp ce orice carte de cântări are o înclinație teologică, ea reprezintă, cel puțin, un fel de canon, un standard al imnului creștin.

În trecut (dar în mare parte și astăzi), cărțile de cântări erau rezultatul muncii unui comitet avizat de teologi, pastori, poeți, muzicieni, lingviști etc. Beneficiile unui astfel de comitet care triază sunt enorme. În urma muncii lor, rezultă:

1) o culegere de psalmi și cântări cantabile din punct de vedere congregațional (cântări care se pot cânta ușor, clare/inteligibile, cu ritmuri regulate; muzicienii știu să facă deosebirea între o cântare ce se poate cânta cu o biserică întreagă și o cântare ce se poate cânta solo, cu un cor sau grup vocal-instrumental; într-o carte de cântări ar trebui incluse doar cele din prima categorie);

2) o culegere de cântări corecte din punct de vedere biblic și teologic (care să exprime cu credinicioșie atât doctrina, cât și experiența creștină) în funcție de particularitățile confesiunii care produce această carte. Este trist să observi cum unele cântări conțin afirmații doctrinare inconsecvente cu mărturisirea de credință a celor care le cântă;

3) o culegere de cântări mature (care trec dincolo de principiile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu... de „laptele duhovnicesc”, vezi Evrei 5:12); cântări cu conținut teologic bogat, adânc, serios și care să conțină hrană tare;

4)  o culegere de cântări care au rezistat testului timpului (timpul are marele beneficiu de-a tria și păstra doar ceea ce este bun; din miile de cântări compuse de-a lungul secolelor, ne-au rămas doar câteva sute care sunt potrivite pentru biserică);

5) o culegere de psalmi și imnuri adecvate muzical (compatibilitatea melodiei cu conținutul versurilor; dacă vorbește despre suferință, să fie în gamă minoră;  majoritatea stilurilor de muzică din cultura populară nu se potrivesc cu muzica sacră);

6) o culegere de psalmi și imnuri echilibrată emoțional (ale căror melodii nu copleșesc cuvintele, nu manipulează emoțional);

7) o culegere de psalmi și imnuri frumoasă (aspectul estetic contează; selecțiile sunt făcute pe baza unui simț estetic informat, cultivat, cuprinzător, ancorat în istorie, nu doar în ceea ce este popular);

8) o culegere de psalmi și imnuri cuprinzătoare demografic (universale, ale întregii biserici, nu doar ale unei singure grupe de populație – rasiale, etnice, generaționale)

Cântările eretice, fără valoare, frivole, cu multe sincope complexe și salturi melodice dificile, cât și cele cu ambitusul prea vast, sentimentaliste, simpliste, repetitive, siropoase etc. sunt date la o parte de astfel de comitete de triere. Internetul ne furnizează o plajă de cântări uriașă. Selectarea responsabilă și informată devine cu atât mai mult o sarcină deosebit de dificilă pentru o biserică. Pastorul  și prezbiterii unei biserici, oricât de înzestrați și capabili ar fi, nu pot să facă această muncă. De fapt, este un caz fericit atunci când pastorul/prezbiterii se implică în acest domeniu. Din observațiile mele, în multe biserici, selectarea cântărilor este făcută de oameni nepregătiți în acest sens. O carte de cântări ar oferi un cadru sigur în această privință.

Mai există și presiunea de-a cânta ceea ce este la modă. O biserică cu influență într-o anumită regiune va introduce o cântare nouă cu sute de mii de vizualizări pe YouTube, iar celelalte biserici se vor simți presate să o adopte fără să o treacă prin filtrele unui comitet experimentat. Ceea ce cântăm este deosebit de important.

După cum spuneam mai sus, Col. 3:16 și Ef. 5:19 subliniază puterea deosebit de formativă asupra credinței noastre a ceea ce cântăm. Unii spun că, pe termen lung, cântarea are un impact mai puternic asupra noastră decât predicile. Aceasta, în primul rând, deoarece versurile sunt asociate cu muzica și, în al doilea rând, deoarece le cântăm frecvent.

4. Ajută cântul congregațional

Cel mai important instrument muzical într-o biserică este vocea congregației. Am scris despre acest lucru cu o altă ocazie.[5] Cărțile de cântări par să faciliteze acest lucru mai mult decât proiecția. Pentru cei care cunosc notația muzicală (presupunând că psaltirea/cartea o include), fiecare va ști nota la care se află și care urmează.

Să nu mai vorbim de facilitarea cântului armonizat pe patru voci. A fost o vreme când nu doar corurile, ci întreaga biserică cânta pe patru voci (vezi mai multe la punctul 8). Și astăzi există astfel de biserici.

Dar chiar și cei care nu pot citi partiturile, cu puțină inițiere, pot să urmărească notele muzicale cum coboară și urcă pe portativ, lungimea sau scurtimea lor etc. astfel încât, până la cea de-a 3-a strofă, să prindă melodia și să se alăture. Dacă nu pot face acest lucru, faptul că țin o carte în mână îi va încuraja să se implice mai mult în actul cântului. În contrast cu proiecția, cărțile de cântări descurajează distragerea atenției și permit o concentrare mai mare asupra versurilor.

Cărora dintre noi nu li s-a întâmplat să nu poată cânta pentru că versurile au fost afișate cu întârziere sau au fost diferite față de ceea ce cânta grupul muzical? Am vizitat biserici în care am fost distras de elementele vizuale din spatele versurilor sau din cauza faptului că între mine și monitor erau persoane care îmi blocau câmpul vizual. Să nu mai vorbim de practica atât de comună în care versurile afișate sunt incorecte gramatical, ortografic și ortoepic sau le lipsesc diacriticele. Toate aceste probleme sunt rezolvate prin folosirea cărților de cântări/psaltiri.



5. Legătura cu Biserica Universală

Când ții o carte de cântări/psaltire în mâini, ții o parte din moștenirea ta creștină. Natura fizică a unei astfel de cărți are rolul de a întrupa o colecție de lucrări ale bisericii pătimitoare și triumfătoare și, prin utilizarea ei, te identifici cu întreaga Biserică și cânți experiența ei în a ta. Când ții în mâini o carte bună de cântări/psaltire, ții răspunsurile afective ale miilor de credincioși care formează norul mare de martori (Evrei 12) care au mers pe calea credinței înaintea noastră. O astfel de carte este o mărturie a modului în care creștinii, de-a lungul secolelor, au răspuns colectiv la diferitele adevăruri și situații ale vieții creștine. Având cartea în mână și cântând din ea, ne unim vocea cu a lor.

Acest lucru este foarte important. Noi facem parte din trupul global al lui Cristos. Dar acest trup nu este doar cel din această eră, ci din toate veacurile. Evrei 11-13 ne îndeamnă să ne uităm în urmă la norul mare de martori și să le urmăm exemplul. Aceasta cuprinde și exercițiul de-a ne uita la modul în care s-au închinat ei și la modul lor de a-I răspunde lui Dumnezeu prin cântare și rugăciune. Dacă nu luăm în considerare acest lucru, vom ajunge să fim doar produsul generației noastre.

--------------------------------------------------------------

Citește partea a 2-a a acestui articol aici: 10 motive ca să ne întoarcem la cărțile de cântări - Partea a 2-a (psalmiicantati.ro)

RECOMANDARE RESURSE:

Un vlog foarte bun pe acest subiect:


Un articol foarte bun pe același subiect: https://www.jubilate.ro/de-ce-inca-o-carte-de-cantari-avem-powerpoint-uri/

Un alt articol care vorbește despre folosirea Bibliei tipărite față de cea electronică: https://www.challies.com/articles/the-best-argument-for-using-a-printed-bible/












Note: