Un concert de muzică de un „adevărat succes”?
De ce merg oamenii la un concert de muzică hard-rock, hip-hop, pop, sau orice alt gen muzical? Cum de reușesc anumite concerte să strângă zeci de mii de participanți?
În Cluj, de pildă, în fiecare an se desfășoară festivalul de anvergură internațională - Untold – care strânge peste 80 de milioane de euro anual și peste 400.000 de participanți în doar patru zile. Atât marketing-ul cât și atmosfera spectacolului au elemente intenționate de ocultism. Se cântă despre droguri iar senzualitatea, dansul, luminile, artificiile, confetti, fumul de scenă, decibelii și imoralitatea transmisă prin mesajul melodiilor sunt la ele acasă. Unii doresc să evadeze din realitate. Alții doresc să fie cu prietenii și să se bucure de muzica live. Alții doresc emoții puternice, pe care doar un astfel de concert le poate oferi, zic ei. Alții doresc să fie supra-stimulați vizual și auditiv de spectacolul multisenzorial, cu scenografii bine elaborate. Alții vor să aibă parte de ceva nou, să experimenteze o muzică, o ambianță nouă. Dacă te uiți pe youtube la momentele filmate din timpul concertului, vezi oameni veseli, unii zâmbesc, alții sunt neutri, alții chiar triști.
Dar cuvântul cheie probabil este „entertainment”- oamenii vin să se simtă bine, să aibă parte de o experiență de neuitat, dorind să își umple acele goluri din inimă. Mulți din ei nici nu știu ce au cântat, ce au ascultat și pleacă de acolo tot cu inima goală, poate chiar mai rău decât au venit, mai triști, mai depresivi, mai își iau o doză de drog, mai comit o imoralitate sexuală, mai beau până nu mai pot și nu mai știu de ei… iar în final, în esență, muzica aceea nu le-a schimbat viața în mai bine… dar, de ochii lumii, vor zice că ei „s-au distrat”...
O muzică cerească și un gol umplut
Așa eram și eu cu 23 de ani în urmă, când căutam prin discoteci și rockoteci, prin acea muzică ce îmi asurzea urechile și acel joc de lumini amețitoare, într-o atmosferă inundată de fum de scenă combinat cu fum de țigară, printre zeci de siluete care dansau lasciv și îți aruncau invitații indecente, printre priviri pofticioase, însoțit de așa-ziși prieteni, care mă inițiau în ale „entertainment”-ului. Credeam că mă distrez, că mă simt bine, că îmi trăiesc viața, cum zice vorba „carpe diem”[1]. Dar inima îmi era tot goală și rece ca gheața. Eram nefericit, frustrat, lipsit de semnificație, de sens, nu știam încotro mă duc și cum stă treaba cu existența în această lume. Știam că trebuie să fie ceva mai mult, realizam că fericirea nu va veni dintr-un concert, dintr-o discotecă, din așa-zisa falsă distracție. Sufletul meu tânjea după o relație cu Creatorul său, după ceva veșnic, ceva dincolo de lumea aceasta.
Și iată că în toamna anului 2000, Dumnezeul care m-a creat cu acel gol după El, m-a căutat. Am fost invitat într-o biserică din Botoșani, de Creștini după Evanghelie, în care erau câteva sute de oameni, de toate vârstele, de la copii până la bătrâni, care cântau din toată ființa lor niște imnuri care parcă erau coborâte din cer. Toți cântau, mare și mic, era un glas la unison, ziceam ca am intrat în Rai, dintr-o dată parcă am știut că Dumnezeu este acolo, că Se bucură de acea închinare prin cântare a acelei mari mulțimi de închinători. Era în față un bărbat îmbrăcat frumos într-un costum și cu o cravată, care cânta la chitară. Soția sa cânta la pian. Instrumentele se auzeau în așa fel încât să dea ritmul, să acompanieze fără să deranjeze. Vocile se auzeau peste pian și chitară. Versurile erau în niște cărți roșii, dar erau și proiectate, cum era pe vremea aceea. Am zis că nu voi mai pleca de acolo. Aș fi dorit să nu se mai termine acea seară. Inima mea căuta de fapt această închinare, fără ca să o fi găsit în altă parte până atunci.
Am aflat apoi din Biblie despre salvarea prin Cristos, de jertfa Sa, păcatul meu și m-am întors la Dumnezeu, iar golul acela s-a umplut prin noua mea relație cu Dumnezeu. Și am continuat să merg la adunare, m-am botezat și am realizat că închinarea prin muzică era ceva esențial, care era cerut de Dumnezeu de la noi și care, în același timp, ne venea natural să o facem ca un răspuns potrivit la mantuirea Sa. Inima noastră dorea să Îl laude pe acest Creator, Domn, Dumnezeu, Salvator. Cântările erau inspirate din Biblie, Îl lăudau pe Dumnezeu Tatăl și lucrarea lui în Cristos. Dumnezeu era central în aceste cântări, nu omul. Și ori de câte ori ne închinam prin cântare, biserica răsuna, toată adunarea cânta, era bucurie în inimile noastre și, cred, și în a lui Dumnezeu.
Simplu și sacru
Închinarea era simplă. Nu era fum de scenă și jocuri de lumini, pentru că nu era nevoie de spectacol. Noi ne adunam nu ca sa ne distrăm, ci ca să Îl lăudăm pe Dumnezeu. Nu era întuneric în sală sau lumină și reflectoare spre scenă, ci toată sala era luminată echilibrat, pentru că nu cei care conduceau închinarea erau în mijlocul atenției, ci Cristos și Tatăl. În plus, aveam nevoie de lumină ca să ne vedem unii pe alții și să simțim că suntem împreună ca o biserică care se închină împreună și că suntem Mireasa lui Hristos din acel loc care ne lăudăm Mirele.
Citește articolul: Cine a stins luminile în bisericile evanghelice? 4 motive să le reaprindem: https://www.psalmiicantati.ro/cine-a-stins-luminile-in-bisericile-evanghelice-4-motive-sa-le-reaprindem
Nu era nevoie de microfoanele celor din față date tare și instrumentele date și mai tare, în așa fel încât noi, cei din sală, să nu ne mai auzim, pentru că eram una în închinare, toți aveam părtășie prin închinare, ne auzeam unii pe alții, ca să putem împlini acel verset „cântați între voi cu psalmi, imnuri și cântări duhovnicești” (Efes. 5:19).
Nu era nevoie ca cei din față, care ne conduceau în închinare, să facă tot felul de efecte muzicale care să atragă atenția înspre ei, ci ei doar cântau ca să ne conducă, să ne ajute să fim toți la unison. Nu se lăudau cu performanțele lor muzicale, ca să nu știrbească frumusețea lui Dumnezeu, pe care Îl lăudam. Ei alegeau cântările potrivite, care pot fi cântate de toată lumea, nu doar de doi trei artiști performanți. Nu se căuta performanța, ci închinarea comunitară. Evident, se pregăteau și aveau repetiții, ca să aducă o jertfă bună, nu una care să nu îi coste nimic, cum zicea împăratul și psalmistul David.[2]
Cei de la stație înțelegeau toate aceste lucruri și păstrau nivelul de volum echilibrat, ca scopul închinării să fie atins. Și mai era ceva acolo în închinare… era acel element sacru… știam că Dumnezeu este prezent, că Cristos este acolo și că noi Îl glorificăm pe El. Știam că El este sfânt, iar noi, Mireasa Sa, adunată ca să ne închinăm laolaltă, în mod comunitar, vrem să fim sfinți, că nu putem aduce închinarea noastră cu o inimă fățarnică, cu o inimă necurățită în sângele Său, că trebuie să ne scoatem, la figurat, încălțămintea din picioare, ca Moise odinioară.[3]
Știam că noi, biserica, trebuie să fim sfinți, iar lucrul acesta să se vadă și în muzica pe care o aducem cu gurile și cu instrumentele noastre. Iar dacă noi făceam acest lucru, El rămânea credincios și îi atrăgea pe oameni spre El, pe acei oameni care căutau, ca mine, să își umple golul inimii cu o muzică care doar distrează.
Urmărește documentarul "În Duh și în Adevăr" despre închinarea biblică:
Pe de altă parte, nu ne îngrijoram că oamenii necreștini nu se vor întoarce la Dumnezeu, pentru că am fi prea înguști. Nici gând de așa ceva, pentru că înțelegeam că sfânt înseamnă „separat”, „pus deoparte”, iar biserica (gr. ekklesia) este ek-kaleo, cei scoși afară, sau kuriakon, adică „cei dedicați Domnului”. Oricum, înțelegeam că nu trebuie ca noi să devenim mai „relevanți” în sensul de a fi mai lumești, ca să îi atragem pe cei lumești la biserică. Pentru că atunci nu am mai fi biserică în sensul biblic. Am înțeles că dacă noi rămânem sfinți, puși deoparte, necompromiși, Domnul îi va atinge prin Duhul Sfânt și îi va convinge de păcat pe cei lumești care vor veni între noi, așa cum S-a atins de mine, cum m-a convins pe mine și m-a întors cu inima spre Cristos. Am înțeles că sacrul trebuie să rămână sacru pe toate domeniile - trăire, îmbrăcăminte și muzică.
Când poporul Israel a cerut un domnitor, ca să fie ca celelalte popoare, Dumnezeu l-a liniștit pe Samuel, zicându-i „nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă” (1 Sam. 8:7). Frumusețea poporului lui Dumnezeu, a Israelului, a durat atât timp cât au umblat cu Dumnezeu și nu au fost ca celelalte popoare. Când au început să semene cu celelalte popoare, să fie „relevanți”, au ajuns la distrugere, la exil, la nenorocire.
Când Biserica lui Cristos se aseamănă cu lumea, atunci Lui nu-i mai rămâne decât să spună „voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești” (Apoc. 2:5), sau „stiu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort” (Apoc. 3:1), sau „fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea” (Apoc. 3:16). Pe cât de dure sunt aceste cuvinte, pe atât de mult arată caracterul Dumnezeului nostru. Da, El este dragoste, și ne-a cucerit prin iubire dar după ce ne-a arătat iubirea Lui, ne-a arătat sfințenia Lui, chemându-ne să fim sfinți precum El este sfant.
Ceva s-a întâmplat
Venind cumva de-a lungul anilor, slujind în diferite biserici din țară, din diverse regiuni, am întâlnit tot mai mult o perspectivă diferită cu privire la închinarea prin muzică în biserică. Unele biserici rămân la lucruri simple și sacre, dar altele au o abordare tot mai „relevantă”, căutând să atragă oamenii, în special tinerii, la biserică prin propriile puteri, de dragul evanghelizării, în numele mandatului din Matei 28.
Filmul The Jesus Music
Și astfel am ajuns la filmul nostru în discuție, Jesus Music. Influențele, stilul și dinamica care sunt prezente în acest film de către formațiile muzicale, sub steagul muzicii creștine contemporane, au venit și continuă să vină tot mai amplu spre țara noastră și se împrăștie la nivel global. Este o adevărată mișcare care a cuprins bisericile din întreaga lume, iar cei care rămân la simplu și sacru par înguști și sunt arătați cu degetul ca demodați. Aceasta a devenit noua modă, aceasta este ceea ce ni se prezintă ca biserica contemporană sau „biserica generației tale”. Dar oare Domnului Isus îi place? Îi place Mirelui de mireasa Sa?
Citește și articolul, semnat de Eugen Tămaș, în care face o evaluare critică și foarte detaliată a acestui fenomen:
Citește articolul aici: Psalmii & Închinarea Contemporană: o evaluare critică - de Eugen Tămaș (psalmiicantati.ro)
Problemele cu Jesus Music, CCM și noua biserică
După cum arată filmul, fenomenul Muzicii Creștine Contemporane (engl. Christian Contemporary Music, sau CCM), își are originile în Statele Unite ale Americii în anii 1960 când mai mulți oameni din contracultura hippie s-au întors la Dumnezeu. Aceștia erau răzvrătiți prin natura lor iar atunci când s-au întors la Dumnezeu, biserica i-a primit. Discutăm mai exact despre biserica Calvary Chapel din California (Costa Mesa, aproape de Los Angeles) păstorită de Chuck Smith. Pastorul Chuck l-a adus și l-a promovat pe Lonnie Friesbe, un mare predicator hippie.
Urmărește trailer-ul filmului artistic The Jesus Revolution despre Chuck, Lonnie și începuturie mișcării Jesus People:
Artiștii intervievați în film spun că omul acesta a fost autentic, că L-a predicat pe Hristos, iar apoi mii de oameni s-au întors la Domnul Isus, zicând „uite unul care arată ca noi dar care Îl iubește pe Isus”. Cei doi au lucrat câțiva ani împreună și au botezat sute, poate chiar mii de oameni.
O dată cu așa-zisa pocăință a acestor hippies, ei au venit cu stilurile lor muzicale lumești și au vrut să aducă această muzică și în biserică, schimbându-i cuvintele, zic ei, cu o „inimă și o atitudine transformată”. Și așa s-a pornit acceptarea de către biserică a unor noi stiluri de muzică, în mare parte influențate de formația Beatles și a celorlalte grupuri muzicale seculare din acea vreme, îmbrăcand manifestări în închinare, cu mai multă „libertate” în exprimarea inimii, cum zic ei. Ei considerau că biserica a fost îngustă în gândire până atunci și că Dumnezeu îi primește și așa.
Pastorul David Wilkerson îi confruntă pe hippies care pretindeau că sunt creștini:
Friesbe, carismatic în teologie, s-a alăturat mai târziu și a slujit de asemenea cu John Wimber în lucrarea Vineyard Movement, o lucrare pur carismatică. Însă, lucruri care nu ni se spun direct în film, sunt roadele lui Chuck Smith, care au început să apară mai târziu, fiind dovedit proroc mincinos datorită unor preziceri false pe care le-a avut, apoi a fost acuzat că a tolerat imoralități sexuale și financiare în biserica sa, Calvary Chapel.
De asemenea, s-a dovedit că Loonie Friesbe trăia în homosexualitate pe toată perioada în care predica și făcea lucrarea de evanghelizare. De asemenea, soția lui a divorțat de el datorită unei relații extraconjugale pe care ea a avut-o.
Întrebarea naturală și legitimă este: „Oare Friesbe a fost vreodată născut din nou cu adevărat?” Cum poate cineva schimbat de puterea transformatoare a sângelui lui Cristos să mai experimenteze în continuare astfel de păcate și să Îl vestească pe Cristos în exact același timp când trăiește în păcat?
Elementele ce le-am întâlnit aici, la începutul documentarului, devin laitmotivul care se repetă în film din nou și din nou:
1) Componenta carismatică (vezi link-uri în secțiunea Note)
2) Muzica tot mai lumească dar cu versuri așa-zis creștine
3) Dorința de incluziune în biserică a oamenilor (mai ales a tinerilor) prin orice mijloace, ex. de-ai momi cu un spectacol/concert de muzică „creștină”
4) Libertinajul și lipsa sacrului în tot acest fenomen
Filmul merge înainte și arată cum se nasc din ce în ce mai multe formații cu toți acești tineri pasionați de muzică ce s-au întors la Dumnezeu. Și aceștia merg să își „exerseze” muzica în biserica lui Chuck Smith. În șase luni s-au născut 12 formații de muzică, menționează unul dintre artiștii din film. Au apărut apoi Andrae Crouch, Kirk Franklin și o dată cu ei foarte multe stiluri muzicale, o paletă tot mai diversificată de genuri.
Kirk Franklin cu soția sa:
Apoi apare Larry Norman, cu Christian Rock, dacă putem pune cei doi termeni împreună… Cuvintele sale păreau că arată realitatea prin care trec cei pierduți în păcat și îi chema la Isus prin muzica sa. Dar, în același timp, Larry arată rebeliune și caută faimă prin concertele sale. Obișnuia să spună că muzica sa este prea seculară pentru lumea creștină.
De aici pornește Mișcarea Isus (engl. Jesus Movement) iar cel care o susține este chiar evanghelistul Billy Graham. Merită de menționat Explo’72, un eveniment evanghelistic din 1972 când, în Dallas, s-au adunat pe un stadion 200.000 de tineri pentru muzica cântată de Larry Norman, Johnny Cash și alți astfel de artiști, după care Billy Graham a avut un mesaj evanghelistic. Trebuie însă să ne întrebăm: de dragul sufletelor pierdute merită să îi chemăm pe oameni la altceva iar apoi să le strecurăm Evanghelia? „Haideți la concert de muzică rock creștină și apoi vă zicem și de Isus”... Oare este onest sau oamenii se simt mai apoi manipulați?
Venind apoi spre 1980 filmul prezință cum apar formații de Metal Christian Rock (hard-rock) precum „The Boys” (Eddie Degarmo), versuri de genul „God gave rock'n'roll to you” (Dumnezeu ți-a adus rock-and-roll-ul).
Cea mai cunoscută din acestea este Stryper. Membrii ei susțineau că „noi doar am schimbat versurile” dar manifestările și tot spectacolul hidos, drăcesc dintr-un concert de muzică metal rock au rămas.
Mai târziu, unul dintre cei doi frați Smallbone, artiști ai formației contemporane „For King and Country”, spun chiar că ei sunt urmași ai lui Stryper prin manifestările lor scenice. Oare cum să Își găsească Domnul Isus plăcere în așa ceva, când lipsește elementul sacru?
Și ei, toți deopotrivă din acest film, se plâng că nu erau acceptați în biserică și se vedeau victime ale îngustimii bisericii tradiționale. De aici a început nevoia de-a face concerte și de-a se afișa pe scene, cu tot tacâmul unui concert pentru a distra mulțimile și a le face să se simtă bine, evident contra unor sume frumoase de bani încasate din biletele vândute.
În 1981 apare Amy Grant în Nashville, modestă și cuminte dar tot mai îndrăzneață cu trecerea timpului în manifestările scenice și în îmbrăcăminte tot mai sumară, mai „atrăgătoare”, tot mai orientată spre faimă. Curg premiile, notorietatea îi crește. Este căutată și invitată peste tot. Îl ajută pe Michael W. Smith să se lanseze. De asemenea, cei doi fac echipă... succesul este la culme. În tot acest timp, acești artiști fac mulți bani prin vânzarea de discuri și cd-uri, umblă peste tot prin lume, dând concerte, spectacole „creștine”, cu fum de scenă, cu lumini jucăușe, cu mișcări și coregrafie, ca spectatorii să se simtă cât mai bine… Entertainment pentru suflet… că doar muzica atinge sufletul, atât muzica creștină cât și cea necreștină. Întrebarea este „cât mă ajută această muzică să mă închin în duh și în adevăr?”, după cum spunea Domnul Isus. Cât Îl prezintă pe Hristos Cel plin de dragoste pe de o parte, iar pe de altă parte Sfânt, Drept, Judecător?
Mai târziu, între anii 1987-1990 apare Toby Mac și DC Talk, o altă formație de rap și rock creștin. Concertele lor seamănă cu a celor din lume, doar că versurile sunt cu o altă nuanță. În octombrie 1994, pe stadionul din Cleveland, Ohio, 85.000 de tineri sunt adunați de către același evanghelist Billy Graham care i-a chemat pe DC Talk și pe Michael W. Smith să susțină un concert.
Billy Graham spunea, fiind citat de Michael W. Smith că, „dacă vrem să ne apropiem de această generație, noi trebuie să ne schimbăm modul de abordare”, la care Michael adaugă „practic, un concert rock”. Billy Graham s-a folosit de aceste mijloace, pentru a atrage mulțimi ca să le vorbească de Domnul Isus.
Filmul mai prezintă alți artiști precum Kirk Franklin, Russ Taff, Lauren Daigle sau formațiile Hillsong și alții. Le prezintă și eșecurile dar sub pretextul că toți avem eșecuri. Nu putem nega acest lucru doar că aici este vorba de mai mult decât niște simple falimente. Oare nu cumva este chiar rodul acestei muzici și acestei vieți de spectacol, care nu Îl cinstește cu adevărat pe Cristos? Oare nu este o problemă în însăși abordarea inclusivă că „muzica merge și așa” și că astfel îi vom atrage pe cei nemântuiți?
Russ Taff spune că a trăit cu un tată pastor penticostal care era și alcoolic, iar el însuși a fost artist creștin dar în același timp a fost și el alcoolic.
Amy Grant a divorțat de soțul ei și l-a făcut și pe Vince Gill să divorțeze, ca ei doi să se căsătorească. A distrus două căsnicii și apoi a continuat să cânte Domnului. Apoi, în decembrie 2022 a purtat colierul cu steagul spurcăciunii LGBTQ.
Lauren Daigle a spus în 2018 că nu poate spune dacă homosexualitatea este un păcat, că ea nu este Dumnezeu. De asemenea, adăugăm lipsa de decență în îmbrăcămintea lui Lauren.
Cateva imagini cu Lauren Daigle:
În 2019 fiul lui Toby Mac, Truett Foster, a murit de la o supra-doză la 21 de ani. El călca pe urmele tatălui său, ca rapper. Tatăl său îl felicita pentru succesul său, pentru concertele ce le dădea, chiar cu o săptămână înainte de a muri. Dar cântecele lui Truett nu aveau legătură cu Isus Cristos. Oare ce moștenire i-a lăsat Toby fiului său de a ajuns așa, și chiar l-a încurajat?
Michael W. Smith a decis ca în continuare să cânte cu Amy Grant, chiar și după ce aceasta și-a dat arama pe față.
Hillsong a avut parte de scandaluri sexuale și financiare colosale, ca să nu mai adăugăm lipsa totală de decență și toate celelalte tipare de care am discutat. În ultimul an au apărut trei documentare care demască toate păcatele mișcării Hillsong:
Ce rămâne de făcut?
Punând toate aceste lucruri laolaltă, uitându-ne la roadele produse de această muzică, trebuie să ridicăm cu atenție ochii și să veghem. Este o lucrare de rătăcire a bisericilor din ziua de azi. Trebuie să ne întoarcem cu pocăință la Căpetenia oștirii noastre, adică la Cristos.
Citește cartea integral aici: https://www.psalmiicantati.ro/inchinarea-contemporana-10-aspecte-ingrijoratoare
În primul rând, trebuie să conștientizăm că acestea merg mână în mână, după cum menționam mai sus: carismaticul, cu libertinajul, cu muzica deocheată care îți stârnește firea, cu lipsa de sacralitate, cu dorința de a atrage pe tinerii din lume, dar prin metode lumești.
În al doilea rând, trebuie să ne cerem iertare pentru pentru starea în care au ajuns bisericile noastre, să ne pocăim și să mijlocim, astfel încât Domnul Isus, să Se îndure și să aducă vremuri de înviorare și de întoarcere la El.
În al treilea rând, să ne întoarcem la simplitate și sacru atunci când ne adunăm. Să revenim la acele cântări pe care le poate cânta toată adunarea, acele cântări care Îl au central pe Hristos Jertfa, pe Hristos Mirele, pe Hristos Domnul, pe Hristos cel Sfânt, pe Hristos Judecătorul, pe Hristos care va reveni ca să își ia Mireasa acasă. Să revenim la acele instrumente simple, care conduc adunarea în prezența lui Dumnezeu, unde Hristos este Liderul de închinare.
Note
[1] Din latină: „trăiește clipa!”
[2] 2 Samuel 24:24 – „Vreau s-o cumpăr de la tine pe preț de argint și nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi-de-tot care să nu mă coste nimic.”
[3] Exod 3:5 – „Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!”
* Un articol care arată rădăcinile hippie ale fenomenului muzicii creștine contemporane:
Citește seria de trei articole care arată rădăcinile și teologia penticostal-carismatică a fenomenului Muzicii Creștine Contemporane:
1. Nu mai cântați Hillsong, Bethel, Jesus Culture și Elevation Worship - de Scott Aniol
Citește aici:
psalmiicantati.ro/Nu-mai-cantati-hillsong-bethel-jesus-culture-si-elevation-worship
2. Cum întruchipează muzica teologia - Scott Aniol
Citește aici:
https://www.psalmiicantati.ro/cum-intruchipeaza-muzia-teologia---scott-aniol
3. Două tipuri de muzică de închinare - Scott Aniol
Citește aici:
https://www.psalmiicantati.ro/doua-tipuri-de-muzica-de-inchinare---de-scott-aniol
Citește recenzia cărții aici: https://www.psalmiicantati.ro/o-istorie-a-miscarii-de-lauda-si-inchinare-contemporana-prezentare-carte
* Imaginile cu Lauren Daigle sunt preluate de aici:
Poza 2 -> https://www.foxcarolina.com/2023/04/12/grammy-award-winner-lauren-daigle-perform-well/
Interviul cu Lauren Daigle poate fi vizionat aici: https://youtu.be/9sYdcBW2vxo?si=FocRzhwJRf11Mgj4
* Michael W. Smith continue sa concerteze cu Amy Grant... aici concertul anuntat:
https://michaelwsmith.com/michael-w-smith-amy-grant-announce-christmas-tour-dates-featuring-michael-tait/
Iar aici concertul ținut: https://youtu.be/F_DpX3S9Ri4?si=lI4WYx0dlk1Y3b1L
* Moartea lui Truett Foster McKeehan
Articolul cu supradoza de drog:
https://www.today.com/popculture/death-tobymac-s-son-found-be-accidental-overdose-t172292
TobyMac îi dedică o melodie în care zice că acum fiul său este cu îngerii:
Cu o săptamana inainte, are un concert, iar tatal sau il incurajeaza... "I was very very very proud of you..." (Sunt foarte, foarte, foarte mandru de tine)
Mai jos 2 videoclipuri de pe canalul lui Truett Foster, cu cele mai multe vizualizari, ambele nu au nici o legatura cu Hristos:
Acesta din Iunie 2019, cu cateva luni inainte sa moara: https://youtu.be/wUPtWMVOcwQ?si=hmyhGx-s-blv2qCv
Acesta din Octombrie 2018 https://youtu.be/h7jf-yajzMc?si=NPUHJuLy63UfX9q3
Vezi podcast-ul în care Cristi Boariu și David Moisa evaluează fenomenul muzicii creștine contemporane:
Surse suplimentare pentru aprofundare:
VIDEO *Documentarul Spirit and Truth: A Film about Worship, realizat de Les Lanphere, 2019 de Broken Stone Studio, vezi: http://leslanphere.com/spiritandtruth/
* Episodul intitulat Decadența muzicii evanghelice în cadrul emisiunii Între Scriptură și Ziar: https://youtu.be/vh4h-zXhatI
* Seria de episoade despre închinarea contemprană de la Andrei Croitoru: https://youtu.be/hMhooh6c_ew
Articole online (ROMÂNĂ):
https://www.psalmiicantati.ro/9-optiuni-pentru-o-lucrare-muzicala-sanatoasa-in-biserica
https://www.psalmiicantati.ro/de-ce-ne-inchinam-asa-liturghia-reformata-partea-a-2-a
https://sf3.ro/despre-inchinarea-duhovniceasca-prin-muzica/ https://sf3.ro/argumentpentruinchinarecongregationala/
https://sf3.ro/liturghia-bisericilor-reformate/
https://sf3.ro/inchinare-cu-substante-chimice/
https://sf3.ro/rugaciunea-comuna-a-congregatiei/ https://www.psalmiicantati.ro/ce-este-inchinarea-reformata/
https://baptistireformati.wordpress.com/predici-scrise-si-eseuri/ sectiunea Inchinare, articole foarte bune scrise de Andre Croitoru
ARTICOLE ONLINE (ENGLEZĂ)
https://artistictheologian.com/2015/04/09/some-similarities-and-differences-between-historic-evangelical-hymns-and-contemporary-worship-songs/
https://religionnews.com/2022/05/02/like-that-new-church-worship-song-chances-are-it-will-be-gone-soon/
https://theweek.com/articles/555603/who-killed-contemporary-christian-music-industry
https://www.thebibleisart.com/blog/the-10-things-wrong-with-contemporary-worship-music
https://www.desiringgod.org/interviews/why-evangelicals-go-catholic
https://www.wayoflife.org/database/opposedtoccm.html
CĂRȚI (ROMÂNĂ):
*GRATUIT: * Închinarea comună. Biserica se strânge ca popor al lui Dumnezeu - Matt Merker Citește-o gratuit aici: https://www.magnagratia.org/211-corporate-worship-merker.html
*GRATUIT: Duh Sfânt, muzică sfântă – de Richard Taddeucii (Magna Gratia), Citește-o gratuit aici: https://www.magnagratia.org/carti/049-duh-sfant-muzica-sfanta-taddeucci/
*Să cântăm – puterea transformatoare a cântării – Keith și Kristyn Getty (Ed. Casa Cărții)
* Închinarea: O analiză biblică a principalelor schimbări apărute în închinarea din zilele noastre - Peter Masters (editura Făclia, Oradea)
* Închinarea, un ghiveci? - Peter Masters (editura Făclia, Oradea)
* De ce am părăsit miscarea muzicii crestine contemporane? Confesiunile unui fost lider de inchinare - Dan Lucarini (editura Făclia, Oradea)
* Evanghelia pe muzica rock? Impactul muzicii rock asupra inchinarii si a evanghelizarii de John Blanchard & Dan Lucarini
* Comuniune cu Dumnezeu - David Peterson (editura Jubilate)
*Ofrandă necurmată: Închinarea din perspectivă biblică, istorică și practică, de Richard Mauney (Ed. Jubilate, 2021).
CĂRȚI (ENGLEZĂ)
* Lovin’ on Jesus – A Concise History of the Contemporary Worship – Lester Ruth și Swee Hong (2017, Abingdon Press)
* Why Johnny Can't Sing Hymns: How Pop Culture Rewrote the Hymnal – T. David Gordan
* Discerning the Spirits: A Guide to Thinking about Christian Worship Today (Calvin Institute of Christian Worship Liturgical Studies) https://www.amazon.com/Discerning-Spirits-Christian-Institute-Liturgical/dp/0802839991
*Terry L. Johnson, Worshipping with Calvin: Recovering the Historic Ministry and Worship of Reformed Protestantism (Darlington, UK: Evangelical Press, 2014).
*J. C. Ryle, Worship: Its Priority, Principles, and Practice (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 2005). * Does God Care How We Worship? - Ligon Duncan
* Gospel Worship: Worship worthy of God by Jeremiah Burroughs (Puritan)
*Worship: Reformed according to Scripture by Hughes Old (Ed. JKP)
* The Worship of God. The Importance of Purity of Worship, the Westminster Directory of Public Worship and How Should Our Churches Worship Today de Malcolm H. Watts și David Silversides
*On Reforming Worship de David Hall și Jonathan Master
*Give Praise to God: A Vision for Reforming Worship – Derek Thomas, Ligon Duncan
PAGNI WEB:
https://www.reformedworship.org/
https://reformationtoday.org/
www.worshipmatters.com
https://reformationworship.com/
https://midwaypca.org/church-life/ministries/reformation-worship-conference/
Autentificare
Contactati-ne
Ajutor
