CATEHIZAREA

Capitolul 6 din cartea Închinarea în familie: istoria, teologia și practica ei - Terry L. Johnson

Includem catehizarea în studiul nostru despre închinarea în familie deoarece ora devoțională a familiei se va dovedi adesea cel mai favorabil moment pentru a instrui copiii în lucrurile ce țin de Dumnezeu. Câteva minute de discuții în contextul închinării în familie pot ajuta mult în transmiterea credințelor părintești către copiii legământului.

O schiță a istoricului instruirii catehetice poate fi găsită în cartea Catehizarea copiilor noștri [1] a prezentului autor. Luca i-a scris lui Teofil cu privire la lucrurile „învățate” (katēcheō), de unde avem termenul nostru „a catehiza” (Luca 1:4). Apostolul Pavel se referă la cel care este „învățat”, ca împărtășind toate lucrurile bune cu cel care „îl învață” sau cel care este catehizat ca fiind în părtășie cu cel care catehizează (ambele sunt forme ale verbului katēcheō) (Gal. 6:6; cf. Rom. 2:18; Fapte 18:25; 1 Cor. 14:19). El vorbește, de asemenea, despre „dreptarul învățăturii” (Romani 6:17) și „dreptarul cuvintelor sănătoase” (2 Tim. 1:13).

Formatul întrebare și răspuns își are rădăcinile încă din vremea lui Socrate (d. 399 î.Hr.) și a grecilor antici. A fost adaptat de primii creștini precum Ciprian (199-258) și Origen (c. 184-c.253), și mai sunt și alte exemple care includ Prelegerile catehetice ale lui Chiril din Ierusalim (c. 350), Pedagogul, a lui Clement din Alexandria (c. 198), Instituțiile divine a lui Lactantius (c. 303-311), Sinopticele lui Athanasius, Despre catehizarea celui neinstruit a lui Augustin (c. 400) și Enchiridion. Catehizarea a înflorit în era patristică, s-a stins în Evul Mediu, și a fost reînviat de reformatori, începând cu Luther, încă din 1516-1517. Micul Catehism scris de el (1529) a fost printre publicațiile sale cele mai de succes, contribuind mult la popularizarea doctrinei protestante. O parte din   reformatori i-au urmat exemplul, cel mai important de menționat fiind Catehismul de la Geneva al lui Calvin, publicat pentru prima dată în 1537 și revizuit în 1542 și din nou în 1545, urmat de Catehismul de la Heidelberg din 1563, folosit ca standard în bisericile reformate olandeze și germane.

Thomas Cranmer a oferit Bisericii Angliei un catehism în prima sa Carte de rugăciune comună (1549). Cu toate acestea, de departe cel mai important catehism în lumea vorbitoare de limbă engleză a fost Catehismul pe scurt al Adunării Westminster, publicat pentru prima dată în 1648, adoptat rapid de Biserica Presbiteriană a Scoției, și utilizat pe scară largă de către prezbiterieni, baptiști și congregaționaliști din întreaga lume. Catehismul pentru copii mici a venit mai târziu (1840) ca supliment bine-cunoscut sau ca pregătire pentru Catehismul pe scurt.[2]

Părinții care doresc să-și conducă copiii către un angajament sincer față de Hristos nu trebuie să neglijeze această unealtă care și-a dovedit eficiența. Thomas Manton (1620-1677) recomandă „cu cea mai mare convingere lucrarea de catehizare.”[3] Potrivit lui Whitefield, citând Geneza 18:17, Deuteronomul 6:6, 7 și Efeseni 6:1, 2, „puține alte lucruri ne sunt poruncite mai des și mai apăsat în scrierile sfinte decât această îndatorire de a catehiza.”[4] Candelele luminoase ale reformei de la Calvin la Adunarea de la Westminster, la Richard Baxter (1615-1691), la John Owen (1616-1683), la Thomas Watson (1620-1686), la John Flavel (1627-1691), la Philip Doddridge (1702-1751) la Charles Hodge (1797-1878) la B. B. Warfield (1851-1921) la John Murray (1898-1975) au susținut cu entuziasm catehizarea copiilor. Mulți dintre puritani au scris propriile catehisme sau au scris suplimente ale Catehismului pe scurt. Matthew Henry (1662-1714), descoperim în mod nesurprinzător, nu numai că oferă cel mai bun argument pentru închinarea în familie, dar și cel mai convingător argument pentru catehizare în „Predica despre catehizarea tinerilor.”[5] Această predică este o expunere a textului din 2 Timotei 1:13.

„Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.” (2 Tim 1:13).

El susține că „dreptarul” (VDCR) sau „modelul cuvintelor sănătoase” (NTR) despre care vorbește apostolul Pavel sunt doctrinele care cuprind „principiile de bază ale creștinismului”. Totuși, aceste principii „se găsesc răsfirate în Scriptură” și trebuiesc „culese și strânse împreună”, dacă ne dorim într-adevăr să le înțelegem și să le credem. Aceasta este ceea ce realizează catehismele și mărturisirile noastre de credință. Ele „culeg din diferitele părţi ale Sfintei Scripturi acele pasaje care … conțin elementele esențiale ale religiei, fundamentele și pilonii principali pe care se construiește creștinismul.” Aceste „Adevăruri ale lui Dumnezeu” sunt apoi „aranjate și puse în ordine,” astfel ca oricine să poată vedea cu ușurință „cum un lucru conduce spre altul, și toate Îl au în centru pe Hristos și gloria lui Dumnezeu în Hristos.” Întregul, apoi, este „coborât la capacitatea de înțelegere a tinerilor.”[6] Este o metodă de a transmite credința cuiva către copii, metodă ce a trecut proba timpului. „Este”, insistă Henry, „foarte avantajos pentru tineri, să audă și să-și însușească învățăturile creștine sănătoase încă din copilărie; să fi învățat un catehism bun, sau mărturisirea de credință.”[7] El îndeamnă: „Lasă familiile să fie bine catehizate, iar apoi propovăduirea publică a cuvântului va fi cu atât mai folositoare și mai de succes.”[8]

Baxter oferă douăzeci și cinci de direcții pentru familii în instruirea lor catehetică. Nu le vom enumera pe toate, deși toate merită să fie luate în considerare cu atenție. În schimb, vom rezuma cele mai multe dintre recomandările lui, completate și de perspectivele altora.

ÎNCEPUTURI TIMPURII

Începeți de timpuriu munca de memorare. „Provocați copiii mai mici să învețe cuvintele, deși sunt nu sunt capabili încă să înțeleagă problema,” sfătuiește Baxter.[9] Nu faceți greșeala să gândiți că asta îi face ipocriți pe copii, dacă învață cuvintele Scripturii sau catehismul, înainte de a avea capacitatea de înţelegere. El subliniază, în schimb, avantajul care vine mai târziu:

când ajung la anii de înțelegere, acea parte a muncii lor este realizată și nu au altceva de făcut decât să studieze sensul și utilizarea acelor cuvinte pe care le-au au învățat deja.[10]

Lye subliniază că toată învățarea progresează de la repetarea papagalicească, la înțelegere. Copiii sunt învățați să-și memoreze a-b-c-ul, vocalele, numerele, vocabularul și chiar numele și zilele înainte ca aceștia să ajungă să le înțeleagă semnificația. Înțelegerea crește o dată cu timpul. Începeți „de îndată ce  înțelegerea lor începe să înmugurească și să înflorească”, sfătuiește Lye.[11] În plus, există avantaje pentru a începe mai devreme, înainte ca mintea lor să fi fost otrăvită de eroare. „Cel mai bine este să zugrăvești o imagine corectă pe o tabula rasa,” spune Lye. „Cei mici nu au absorbit încă principii și noțiuni false, nici nu sunt udați cu diverse obiceiuri rele, așa cum sunt mult prea adesea cei mai în vârstă, îmbibați cu ele.”[12] Dacă părinţii încep devreme să-şi catehizeze copiii, pot să-i învețe direct, fără să trebuiască mai întâi să smulgă din rădăcini erorile.

PRE-CATEHISMUL

Înainte de catehizarea formală, instruirea pre-catehetică poate avea loc pe o bază informală, după cum urmează:

1. Începe prin a explica adevăruri de bază: că există un Dumnezeu care i-a făcut pe ei și toate lucrurile, care trebuie onorat și venerat, că viața este scurtă și nesigură, iar judecata urmează în veșnicie. Întrebările de început din Catehismul pentru copii mici pot fi de ajutor până la urmă: „Cine te-a făcut?” „Dumnezeu”; „Ce altceva a mai făcut Dumnezeu?” „Dumnezeu a făcut toate lucrurile”; etc.[13]

2. Utilizați ilustrații și metafore simple. Asistați la un răsărit sau apus frumos, un peisaj minunat pe uscat sau un peisaj marin? Vorbiți-le despre înțelepciunea creatoare a lui Dumnezeu. Mănâncă o portocală sau o căpșună deosebit de delicioasă, măr sau ananas? Vorbiți-le despre bunătatea lui Dumnezeu. Experimentează o furtună puternică, fulgere, tunete, vânturi urlătoare, maree puternice? Vorbiți-le despre puterea lui Dumnezeu. Vă îmbrăcați copii? Vorbiți-le despre a fi îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos. Pășiți pragul casei voastre? Vorbiți-le despre acea casă făcută fără mâini pe care o vom avea într-o zi în rai (2 Cor. 5:1). Stați lângă malul râului? Vorbiți-le despre apele vii care sunt ale noastre în Hristos (Ioan 4). „Învățați-le pe aceste albine mici să absoarbă miere spirituală din fiecare floare,” spune Lye.[14]

3. Învață-i cele mai memorabile dintre poveștile biblice: căderea, Noe și arca, Lot și Sodoma, Iosif, exodul, vițelul de aur, Ghedeon, Samson, David și Goliat, Daniel și groapa cu lei, cei trei tineri în cuptorul de foc, Iona și peștele, și așa mai departe. Biblia este plină de povești memorabile, pilde și evenimente. Folosiți-vă de ele.

4. Prezentați-le elementele de bază ale închinării prin închinarea în familie: rugăciune, cântări de laudă și citirea Scripturii. A face acest lucru are avantajul suplimentar de pregătire a copiilor pentru participarea la închinarea publică. În acest fel, închinarea în familie și închinarea publică se întăresc reciproc.

5. Aduceți-i la serviciile publice „de îndată ce pot veni acolo, fără a tulbura biserica,” sfătuiește Lye.[15] Adunarea lui Israel i-a inclus în mod regulat pe „cei micuți” (Deut. 29:11; Ios. 8:35; Isaia 2:5; Ioel 2:16; Iona 3:5). Isus i-a primit pe copii mici și i-a binecuvântat (Matei 19:13-15; Marcu 10:13; Luca 18:15). În timp ce multe lucruri care au loc în închinarea publică vor fi dincolo înțelegerea lor, există avantaje pentru ei, în a fi pur și simplu acolo, a-și vedea mama și tatăl, în a vedea familii, tineri și bătrâni angajați în actul de închinare înaintea lui Dumnezeu.

6. Includeți ceea ce sursele mai vechi numeau „întâlniri evlavioase”  în care înțelegerea copiilor este explorată (cf. Matei 13:51; Marcu 4:34). Nu există niciun înlocuitor pentru conversațiile efective cu copiii cu privire la lucrurile lui Dumnezeu. În mod ironic, din păcate, această practică destul de evidentă este neglijată de părinți în detrimentul copiilor lor.

CATEHISME

Cât despre catehizarea propriu-zisă, Baxter îi sfătuiește pe părinți să adopte următoarea ordine care, după mai bine de peste 350 de ani arată încă sănătoasă și înțeleaptă:

1. Puneți-i să memoreze și să învețe Crezul, Rugăciunea Domnească și Cele Zece Porunci ca rezumate a ceea ce trebuie să credem, ce trebuie să dorim și să căutăm, și ceea ce trebuie să practicăm. Aceste trei forme au constituit o parte a instruirii catehetice cel puțin de la Augustin încoace. Acestea sunt, de asemenea, ceea ce numim „forme fixe” în bisericile tradiționale, fiind recitate săptămânal în timpul slujbelor. Memorarea acestora facilitează participarea timpurie a copiilor în închinarea publică.

2. Puneți-i să memoreze și să învețe un scurt catehism, iar apoi mai târziu catehismul mai mare. Baxter consideră că „catehismele pe scurt și mai pe larg ale Adunării (Westminster) sunt foarte bine potrivite în acest sens.”[16] Lye laudă „excelența lor particulară” prin aceea că „fiecare răspuns din ele este o propoziție întreagă în sine, neavând legătură cu întrebarea precedentă.”[17] Având în vedere ceea ce pare a fi a scăderea capacităţii de memorare în era noastră digitală, Catehismul Mare poate fi o întreprindere prea ambițioasă. O sugestie mai practică ar fi să folosiți Catehismul pentru copii mici și Catehismul pe scurt. După orice standard, memorarea Catehismului mai lung este o sarcină descurajantă.

3. Citiți-le interpretări bune ale catehismelor (care amintesc și acoperă Crezul în general și cele Zece Porunci și în special Rugăciunea Domnească). Portretul omului evlavios de Thomas Watson (care inițial a inclus ceea ce acum sunt volume separate despre Cele Zece Porunci  și Rugăciunea Domnească) este genul de carte pe care o recomandă Baxter.[18] Expunerea mai recentă a Catehismului pe scurt  a lui G. I. Williamson este profundă, accesibilă și utilă.[19]

4. În toate instruirile de familie, Baxter sfătuiește părinții să se asigure că „le lăsați să fie făcute întotdeauna cu un fel de amestec de familiaritate și seriozitate care-i poate conduce pe copii către o  atenție serioasă, indiferent dacă ei vor sau nu. Vorbiți-le de parcă ei, sau voi înșivă ați fi în pericol de moarte și de parcă ați fi văzut pe  Dumnezeu, raiul și iadul.”[20]

5. Explicați-le botezul și legământul harului.[21] Cu alte cuvinte, explicați întregul plan de mântuire, de la problema condiţiei umane la legământul de mântuire în Hristos. Explicați-le, spune Baxter, că cel care consimte fără prefăcătorie la acest legământ, este un membru al lui Hristos, un copil al lui Dumnezeu îndreptățit și împăcat cu El și un moștenitor al cerului și perseverând așa, va fi mântuit; iar cine nu va face așa, va fi osândit. Acesta este legământul în care am intrat solemn, prin botez, legământ făcut cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, ca Tată al nostru și Fericire supremă, Mântuitorul nostru și Sfințitorul nostru.[22]

Amintiți-le în mod regulat copiilor că îi aparțin lui Dumnezeu, că semnul lui Hristos este asupra lor prin botez, și chiar și atunci când se rătăcesc, chiar și atunci când contemplă la răzvrătire, totuși ei sunt ai Lui și El nu-i va lăsa.

SFATURI SUPLIMENTARE PENTRU PĂRINȚI

Baxter și Lye oferă meditații suplimentare pentru părinți în legătură cu modul de catehizare.

1. Baxter îndeamnă la întrebări directe, personale și la aplicații cu copiii, pe lângă catehizare. Sfatul său extins merită citat pe larg.

Luați-i câteodată pe fiecare dintre ei singuri, și atunci descrieți-le lucrarea de reînnoire și întrebați-i: dacă asupra lor s-a făcut vreodată o asemenea lucrare. Arătați-le adevăratele semne doveditoare ale harului și ajutați-i să le probeze singuri; îndemnaţi-i să vă spună cu adevărat, dacă dragostea lor se îndreaptă către Dumnezeu sau către creatură, către cer sau către pământ, către sfinţenie sau către plăcerile firii; și ce se află în inimile lor, grija și preocuparea lor principală: și dacă inimile sunt regenerate, ajutați la întărirea lor; dacă îi găsiți prea abătuți, ajutați la mângâierea lor; iar dacă le găsiți inimile neregenerate, ajutați-i să se convingă, apoi să se smerească pentru ca apoi să le arătați remediul în Hristos, și datoria lor de a se face părtași lui Hristos și faceți lucrurile clare, până la finalul pe care doriți să-l vedeți; dar faceți toate acestea cu dragoste, blândețe și în taină.

Baxter încurajează o metodologie care presupune aprofundarea întrebărilor:

Va fi de mare utilitate uneori folosirea unor întrebări care, prin răspunsul lor îi  motivează să învețe singuri sau să se judece pe ei înșiși. Ceva de genul acestora: „Știi că urmează să mori în scurt timp? Crezi că imediat după, sufletul tău va intra într-o viață nesfârșită de bucurie sau necaz? Ți se vor mai părea plăcute atunci bogăția și onorurile, sau plăcerile trupești? Ai prefera atunci să fii mai degrabă un sfânt, sau un păcătos neevlavios? Nu ai vrea să fii mai degrabă unul dintre acei sfinți pe care lumea i-a disprețuit și abuzat, decât unul dintre cei mai mari și mai bogați dintre cei răi? Când timpul este trecut și trebuie să dai socoteală de el, nu ți-ai dori atunci să-l fi petrecut în sfințenie și ascultare și într-o pregătire atentă a vieții ce va urma decât în ​​mândrie și plăcerea și răsfățarea firii? Cum ai putut avea o atitudine nehotărâtă uitându-ți viața veșnică atât de mult? Sau să dormi liniștit într-o stare neregenerată? Dacă ai muri înainte de convertire, ce crezi că s-ar alege de tine, și unde ai fi atunci? Crezi că vreunul dintre cei din iad sunt bucuroși că au fost nelegiuiți? Sau se bucură acum de vreuna din plăcerile distracțiilor de odinioară și de păcat? Ce crezi că ar face ei, dacă ar putea face totul din nou? … astfel de întrebări cercetează conștiința, si sunt foarte convingătoare.[23]

Idealul de minuțiozitate al lui Baxter poate fi dificil de replicat. Cu toate acestea, punctul lui de vedere este bine formulat, în general. Prin extragerea răspunsurilor copiilor, se poate obține o perspectivă mai clară asupra nivelului lor de înțelegere, precum și o conducere logică, pas cu pas către concluziile la care se dorește a se ajunge.

2. Baxter avertizează să nu se încerce a se face prea mult:

Nu-i obosiți cu prea multe deodată; dar dați-le atât cât pot primi. Sticlele cu gâtul îngust nu trebuie umplute ca vasele mai largi.[24] Bebelușii trebuie hrăniți cu o lingură. Plantele pot fi și ele distruse de la prea multă udare. Cei mici trebuie conduși cu blândețe (Geneza 33:13).

Lye este de acord: „Evitați orice plictiseală obositoare”, îndeamnă el.[25] Pentru acest motiv am recomandat în Cartea închinării în familie că timpul devoțional al familiei trebuie limitat la 10-15 minute. Această lungime este atât realizabilă, cât și suportabilă. În mod similar, doar cinci minute pe zi, întreținute în mod consecvent este suficient pentru a învăța atât Catehismul pentru copii mici cât și Catehismul pe scurt.

3. Lye îi îndeamnă pe părinți să nu se descurajeze de împotrivirea la catehizare pe care o întâlnesc la copii lor. „Aversiunea lor... nu este cel mai neînsemnat argument ca să înțelegeți că există mai mult decât un singur beneficiu,” argumentează el contraintuitiv.[26] Ca și în cazul procedurilor medicale dureroase, pacientul se poate plânge sau se poate opune, totuși disconfortul său nu reprezintă un argument împotriva tratamentului. La fel este și cu catehizarea. Cinci minute pe zi nu este o dificultate. Ignoră văicăreala.

4. Părinții nu trebuie să se descurajeze de lipsa succesului palpabil al muncii lor. Lye citează un principiu fără moarte: suntem chemați să arătăm credincioșie, nu succes. „Dumnezeu Își măsoară slujitorii, nu după rezultat, care este doar treaba Lui; ci după perseverența și credincioșia ostenelii, care este datoria lor.”[27] Părinții credincioși planifică și fac lucruri cu „bătaie lungă”. Este posibil ca rezultatele să nu apară imediat, dar avem încredere că roadele vor veni în cele din urmă. Mai multe despre asta într-un moment.

5. Baxter recomandă cu înțelepciune un mediu de predare pozitiv.

Străduiți-vă să faceți totul dulce și plăcut pentru ei...ademeniți-i cu bunătăți și recompense. Fiți amabili cu copiii când se descurcă bine... Un mic cadou când și când, ar putea cântări mult în beneficiul ulterior al sufletelor lor.[28]

„Munciți-vă să vă strecurați în trăirile lor”, spune Lye.[29]

6. În cele din urmă, dacă cineva spune că acest lucru este prea mult, Baxter contrazice:

Îi rog să se consulte cu Hristos, care a murit pentru ei, pentru a afla dacă sufletele lor nu sunt cumva prețioase și merită toată această agitație? Și să ia în considerare cât de puțină este munca aceasta, în comparație cu sfârșitul veșnic; și să nu uite că totul este un câștig și o plăcere și o încântare pentru cei care au inimi sfinte; și de asemenea, să țină minte, că efectele asupra bisericii și împărăției, a unei asemenea conduceri sfinte a familiilor, ar compensa destul de mult toate durerile.[30]

„Ferice de familia în care închinarea înaintea lui Dumnezeu este menținută în mod constant și conștiincios”, spune Newton.[31] Să o menținem atunci, așa cum ne îndeamnă Heywood, aceasta este  „o datorie incontestabilă.”[32]